2024: Redobândire permis auto suspendat. Acte necesare și condiții ce trebuie îndeplinite

Autor: Radu Țuțulan 18 feb. 2024 Știri auto

Procedura de redobândire a permisului auto suspendat este diferită, în funcție de cauzele care au dus la reținerea carnetului. Iată ce acte sunt necesare și ce condiții trebuie să îndeplinească șoferul.

În momentul în care un șofer este prins la volan sub influența alcoolului, permisul va fi suspendat pe loc. În cazul în care concentrația alcoolică este mică, poliția va aplica o amendă contravențională.

Dar dacă este peste limita stabilită de lege, atunci fapta e considerată infracțiune. Și conducerea sub influența drogurilor e considerată infracțiune și duce la suspendarea permisului.

Suspendarea permisului pentru alcool

Ordonanță de Urgență 195/2002 stabilește limitele de alcool pur în aerul expirat și concentrația acestuia în sânge.

De asemenea, prevede sancțiunile pe care le poate aplica polițistul celui care a comis abaterea:

  • concentrație alcoolică între 0.01 și 0.40 mg/l alcool în aerul expirat:
    • amendă contravențională cuprinsă între 1.485 lei și 3.300 lei
    • suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
  • concentrație alcoolică peste 0.41 mg/l alcool în aerul expirat:
    • suspendarea dreptului de a conduce
    • între 1 și 5 ani de închisoare.

Așadar, o concentrație alcoolică de peste 0.40 mg/l în aerul expirat reprezintă infracțiune. Ceea ce duce la suspendarea dreptului de a conduce și întocmirea unui dosar penal. Aceeași sancțiune se aplică și celor care conduc sunt influența stupefiantelor.

Redobândire permis suspendat pentru alcool sau droguri

Șoferii care au fost amendați contravențional pentru conducere sub influența alcoolului pot redobândi permisul doar la finalul perioadei de suspendare. Astfel, nu există posibilitatea de a obține o reducere a perioadei de suspendare a carnetului atunci când e vorba de consumul de alcool.

În schimb, în cazul șoferilor care au comis o infracțiune, perioada de suspendare este nedeterminată. Acesta va putea fi redobândit fie la finalul cercetării penale, fie după ispășirea pedepsei stabilite de instanța de judecată. Ceea ce înseamnă că în această perioadă veți avea permisul suspendat și nu puteți conduce.

Care este procedura de redobândire a permisului suspendat

Procedura de redobândire a permisului de conducere suspendat și de reducere a perioadei de suspendare a permisului este prevăzută în Articolul 219 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Tot în articolul de lege sunt prezentate și drepturile și obligațiile șoferului. Astfel, cei care doresc reducerea perioadei de suspendare a permisului au o dată limită de depunere a cererii prin care solicită acest lucru.

Mai exact, cererea se va depune până în a 30-a zi, pentru permisul suspendat fără a fi eliberată o dovadă de circulație, și până în a 45-a zi, în situația în care primești o dovadă de circulație, putând să folosești autoturismul încă 15 zile.

Perioadele de suspendare a permisului auto

Legea prevede trei perioade distincte pentru care permisul de conducere se poate suspenda.

În funcție de abaterea săvârșită, permisului de conducere poate fi suspendat până la 120 de zile.

Dacă șoferul a comis mai multe abateri care impun suspendarea dreptului de a conduce, aceste perioade se însumează. Astfel, cel care a circulat cu viteză, fiind sub influența alcoolului, poate rămâne pieton 210 zile.

Suspendarea permisului pentru 30 de zile

Printre abaterile pentru care se suspendă permisul pe o perioadă de 30 de zile se numără:

  • acumularea a 15 puncte de penalizare în decursul a 6 luni
  • nerespectarea regulilor privind depășirea
  • nerespectarea indicațiile agentului de circulație
  • neacordarea de prioritate pentru pietonii aflați pe trecerea de pietoni sau pentru vehiculele care au acest drept.

Suspendarea permisului pentru 60 de zile

Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile se impune în cazul unor abateri mai grave.

Printre motivele care atrag suspendarea timp de 2 luni a carnetului se numără:

  • neacordarea de prioritate sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, în urma acestor fapte rezultând un accident
  • nerespectarea regulilor de circulație la trecerea într-o coloană oficială
  • nerespectarea interdicției de circulare pe un anumit segment de drum
  • circulația pe sens opus, excepție făcând cazul în care manevra de depășire este executată în mod regulamentar.

Suspendarea permisului pentru 90 de zile

Această perioadă de suspendare se impune, printre altele, și pentru următoarele abateri:

  • nerespectarea barierelor de cale ferată sau a luminilor roșii la trecerea la nivel cu calea ferată
  • depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h
  • conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice
  • conducerea unui autoturism cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la direcție.

Suspendarea permisului pentru 120 de zile

Aceasta este cea mai drastică perioadă de suspendare a dreptului de a conduce un autovehicul.

Permisul de conducere poate fi suspendat pe o perioadă de 120 de zile dacă se constată:

  • întoarcerea pe autostradă sau circularea pe contrasens
  • nerespectarea regulilor la traversarea cu calea ferată
  • depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză.

Redobândire a permisului auto suspendat

Perioada după care se poate solicita începerea procedurilor de redobândire a permisul de conducere variază. Aceasta este influențată de o serie de factori legați, în cea mai mare parte, de abaterea comisă.

Permisul de conducere suspendat se poate restitui:

  • la expirarea termenului pentru care este suspendat permisul. În această categorie intră șoferii:
    • al căror permis a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile
    • care au săvârșit abateri ce nu permit susținerea unui test teoretic pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
    • care nu fac demersurile legale pentru a putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare.
  • în urma susținerii unui test teoretic, la expirarea termenului de suspendare. În această categorie se află șoferii al căror permis a fost suspendat pentru:
    • conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, atunci când fapta este încadrată drept infracțiune
    • comiterea unui accident soldat cu pagube materiale, în urma căruia s-a constatat că șoferul consumase băuturi alcoolice
    • trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când barierele sunt în curs de coborâre sau când semnalele acustice și vizuale sunt pornite
    • acumularea a 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data la care permisul de conducere a fost suspendat.

Cum se poate reduce perioada de suspendare a unui permis auto

Șoferii al căror permis de conducere auto a fost suspendat pentru o perioadă de 60 sau 90 de zile, pentru anumite abateri, au posibilitatea de a solicita reducerea acestui termen.

Abaterile pentru care îți poți redobândi mai repede permisul suspendat sunt:

  • nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale
  • depășirea sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului
  • nerespectarea regulilor referitoare la prioritatea de trecere
  • circulația pe sens opus, cu excepția cazului în care se efectuează o manevră de depășire
  • conducerea sub influența băuturilor alcoolice, atunci când fapta nu este încadrată drept infracțiune
  • nerespectarea restricțiilor de circulație pe un anumit segment de drum.

De asemenea, perioada de suspendare a permisului auto se poate reduce și în cazul șoferilor care au depășit cu 50 km/h viteza regulamentară, însă doar prin îndeplinirea a două condiții:

  • viteza cu care șoferul a circulat să nu fie mai mare de 70 km/h.
  • dacă viteza de deplasare a fost mai mare cu 70 km/h, șoferul să nu fi fost sancționat în ultimele 12 luni pentru aceeași abatere.

Acte necesare pentru redobândirea permisului

Șoferii al căror permis de conducere a fost suspendat pentru o perioadă de 60 sau 90 de zile, pot obține, în urma susținerii unui examen teoretic, reducerea perioadei de suspendare la 30 de zile.

De această reducere pot beneficia doar conducătorii care dețin permis de conducere de mai mult de un an și care nu au beneficiat de această metodă de reducere în ultimii 3 ani.

Susținerea examenului teoretic de redobândire a permisului se face în reședința de județ unde s-a emis carnetul de conducere. După susținerea și promovarea sa, actele doveditoare se vor trimite pe raza IJP-ului în care a fost săvârșită fapta.

Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație prevăzut la art. 104 alin. (1) lit. a) până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce”, se precizează pe site-ul Brigăzii Rutiere București.

Actele pe care trebuie să le prezinți pentru a redobândi permisul suspendat sunt:

  • copie după dovada de conducere, față/verso
  • copia cărții de identitate
  • dovada de achitare a amenzii primite
  • cerere-tip, în care soliciți reducerea perioadei de suspendare.

După expirarea celor 30 de zile și după aprobarea cererii, permisul va putea fi ridicat, pe baza dovezii de conducere și a cărții de identitate.

Dacă vei comite alte abateri care duc la suspendarea permisului, în următoarele două luni de la data restituirii sale, dreptul de a conduce un autovehicul îți va fi suspendat din nou, iar la termenul inițial se vor adăuga 30 de zile de suspendare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide